Interviul este in format video, alb-negru, fara sonor.
Ideea mea pentru proiectul la cursul numit Sociologia Filmului, din cadrul masterului de Studii Vizuale si Societate, de la SNSPA s-a concretizat sub forma unui dublu interviu, cu intrebari despre evenimentul din Colectiv de pe 30 Octombrie 2015 si intrebari despre perioada post-Colectiv. Intrebarile sunt aceleasi pentru ambele persoane si intervievatii raspund in paralel. Cei care apar in interviu sunt: 1 persoana de sex feminin (eu) & 1 persoana de sex masculin (prietenul meu). Amandoi suntem supravietuitori ai incediului si victime ale sistemului.
Evenimentul din Colectiv este considerat in mare parte, un subiect tabu. Oamenii stiu ca s-a intampla, toti au auzit de Colectiv dar majoritatea se sfiesc sa vorbeasca despre asta. Aici ma refer la oamenii care nu au fost acolo si care ne vad pe strada, isi dau seama ca noi (cei care am fost raniti in seara de 30 Octombrie) suntem diferiti, dar nu isi pot explica exact, de ce. De cele mai multe ori, recurg la priviri ascunse si o simpla intrebare: Dar ce ati patit? Cand primesc confirmarea ca este vorba despre incendiul din Colectiv, se pierd. Efectiv nu stiu ce sa spuna si se rezuma la a replica: Esti bine acum. Prin intermediul acestui interviu, intentia mea este aceea de a incuraja oamenii sa ne intrebe, sa indrazneasca sa vorbeasca cu noi despre ce s-a intamplat, pentru ca experienta noastra poate fi utila pentru oricine (atat in ceea ce priveste tratamentul post-arsura cat si metode de depasire a unei traume.)
Raspunsurile date de mine sunt serioase si la obiect. Raspunsurile date de prietenul meu sunt formulate sub forma de parodie. Motivul pentru care raspunsurile sunt de doua tipuri este acela de a evidentia faptul ca, din punctul meu de vedere, exista doua variante de a reactiona atunci cand omul este expus la o trauma. Primul este modul serios si al doilea este satira, cu usoare urme de ironie. Pe scurt, este vorba despre realitatea pura, versus umor si comicul situatiei. De multe ori, satira este un mecanism de aparare foarte util si destul de des folosit de persoanele care au trait un eveniment care le-a marcat viata. De asemenea, este nevoie de curaj si de asumare, in cazul ambelor tipuri de raspunsuri. Atat seriozitatea cat si umorul presupun asumare din partea intervievatilor.
Ambele persoane dau dovada de curaj atunci cand aleg sa dea raspunsuri sincere, care pot avea note macabre. Am ales aceasta abordare pentru ca intentia noastra este aceea de a oferii oamenilor oportunitatea de a ne aborda fara ocolisuri, fara priviri ascunse. De cele mai multe ori, suntem priviti cu suspiciune iar cei care indraznesc sa ne intrebe ce am patit, se rezuma la intrebari standard, intrebari seci. De multe ori raman cu senzatia ca oamenii ar vrea sa intrebe mai mult dar nu indraznesc. Acest film este o invitatie la dialog.
In ceea ce priveste regia, eu si prietenul meu aparem in acelasi cadru, asezati pe canapea. Filmul este alb negru si nu are sonor (silent film). Atat intrebarile cat si raspunsurile sunt scrise pe foi albe (A4) cu tus respectiv marker negru. Intrebarile sunt printate iar raspunsurile sunt scrise de mana, pentru a le oferii o nota personala.
La realizarea proiectului am contribuit eu si el. Intrebarile le-am gandit eu iar raspunsurile fiecaruia ne apartin. Aparatul a fost pus pe trepied si filmat la noi acasa, in sufragerie. Motivul pentru care am ales alb-negru si lipsa sonorului este acela de a invita la introectie. Nu am vrut sa distrag atentia privitorului prin intermediul culorilor si al sunetului. Accentul este pe noi si pe raspunsurile care ne reflecta trairile.
Purtam amandoi costumele compresive, necesare pentru aplatizarea cicatricilor. Amandoi am avut arsuri predominant pe partea dreapta a corpului iar acest lucru sa poate observa in film, datorita faptului ca stam unul langa altul, in loc de separat sau fata in fata.