N-a fost nevoie sa imi spuna nimeni ca ai plecat. Cu o seara inainte, m-am gandit la tine neincetat iar lacrimile nu conteneau sa curga. Te chemam in gand desi in sufletul meu, stiam deja ca nu mai existam in aceeasi lume. Mintea mea refuza insa, sa accepte o asemenea realitate.
O realitate in care tu nu esti. Cum puteam eu sa accept faptul ca te vazusem pentru ultima oara la spitalul Coltea? Cum puteam sa-mi iert faptul ca nu ti-am spus pentru o ultima oara ca te iubesc?
Raspunsul la aceasta intrebare inca nu l-am gasit. Sincera sa fiu, nu cred ca il voi gasi vreodata. Simt un nod in gat de fiecare data cand mi se deruleaza in minte momentele in care am aflat vestea. Eram la ATI, la o zi dupa prima operatie cu anestezie totala. Parea o zi obisnuita, iar pe la pranz a venit mama in vizita. In loc sa ramana in pragul usii, la o distanta care devenise deja standard, s-a apropiat de mine iar usa glisanta s-a inchis in urma ei.
Desi avea masca de protectie, mimica fetei sugera o tristete profunda. Ochii ii sticleau de emotie si mi-a spus asa: “Puiule, de fiecare data am fost sincera cu tine si niciodata nu ti-am ascuns nimic. Am ceva sa iti spun.” N-a fost nevoie de mai mult. Stiam la ce se referea. Cu lacrimi in ochi i-am spus: “He's gone.” Mi-a confirmat printr-un simplu: “Da.” Acela a fost momentul in care am simtit cum pica tot cerul peste mine.
M-am chircit in patul de spital si-am plans, pana tarziu in noapte. N-aveam cuvinte sa-mi exprim durerea. Doar lacrimi amare si o tacere apasatoare. Lacrimi la fel de amare imi curg siroaie pe obraji, in timp ce iti astern aceste cuvinte. Se face un an de cand ai devenit ingerul meu brunet.
Se face un an de cand ai prins aripi, om frumos si drag. Spune-mi, iti vin bine aripile? Te-ai obisnuit cu ele? Eu inca ma obisnuiesc cu ideea ca ai plecat, mult prea devreme. Inca am momente in care imi este foarte greu sa-mi explic de ce povestea noastra a luat o intorsatura atat de stranie.
Mi-e tare greu cand trec pe langa blocul in care ai locuit.
Mi-e tare greu cand aud piesa “Zi dupa zi”, cantata de baieti.
Mi-e tare greu sa stapanesc gheara din pieptul meu.
Mi-e tare greu sa nu te caut prin pit la concerte.
Mi-e tare greu sa nu rad si sa plang in acelasi timp.
Mi-e tare greu sa renunt la obiceiul de a-ti aduce 8 trandafiri rosii, cand te vizitez.
Mi-e tare greu sa nu ma gandesc la tine atunci cand servesc un pahar de vin rosu, sec.
Mi-e tare greu sa nu te vreau inapoi.
Mi-e tare greu nu ma gandesc la tine in fiecare zi.
Mi-e tare greu sa accept ca nu te mai pot imbratisa.
Mi-e tare greu cand stiu ca te mai pot vedea doar in vis.
Mi-e tare greu sa nu-mi fie dor de tine.
Ai luat cu tine o mica parte din inima mea, atunci cand ai plecat. N-o vreau inapoi acum. Pastreaz-o pentru momentul in care ne vom revedea. Da-mi-o inapoi abia atunci, nu mai devreme. Azi, 9 Noiembrie 2016, voi inchina in cinstea ta un pahar de Merlot din 2012. Ai grija de tine, inger brunet.
Bucura-te de aripile primite in dar.
Cu drag, Andra
*The photo of Liviu-Emil Zaharescu was taken by Ciprian Vladut.*